Când tăcerea devine glas
Nu știam să vorbesc despre emoții. Știam să rezolv. Să corectez. Să repar.
Când am văzut schimbarea, am intrat direct în modul „soluție”: „Gata, ai interdicții. Telefonul îl dau eu. Pleci doar cu mine.”
A tăcut. Și tăcerea aia a devenit zid.
Într-o după-amiază, am făcut altceva. Am mers în parc și am zis:
„Nu vreau să câștig o ceartă. Vreau să te am aproape.”
A urmat o conversație pe care n-o voi uita. Mi-a spus că presiunea nu era „drogul”. Presiunea era „să aparțin”.
Am stabilit împreună 3 reguli:
- dacă e o situație riscantă, îmi dă un mesaj scurt: „vino”
- dacă i se oferă ceva, are o replică pregătită și o ieșire
- avem 2 seri pe săptămână fără ecrane, cu o activitate aleasă de ea
Nu a fost magie. A fost disciplină blândă.
Și, încet, tăcerea a devenit glas.
Replici care au ajutat
Poate te ajută și pe tine
„Nu te judec. Îți pun limite pentru că te iubesc.”
„Înțeleg că vrei să aparții. Hai să găsim un grup sănătos.”
„Dacă e greu, nu trebuie să duci singur(ă).”